Poezie – Cat.C – Premiul III – Maria Pislaru (22 ani, Iasi) -„Colaj si intrebare”

Colaj și întrebare


Trandafirul acela desprins din jocul nostru
s-a ofilit.
L-ai părăsit într-o mână
ce ai lăsat-o la umbra unu vis.
Ce trist.
De-aș fi lăsat cândva o virgulă după un
semn de întrebare…
Ce-ar fi fost oare?


Revenind.
Să fiu cea mai mică în cercul
unor oameni mari.
Consistență.
Într-un garaj din secolul trecut să stau
cu muzicanții timpurilor noastre.
Pereții – construiți în drame, pictați
în jalnice plăceri – sunt aici, dar stau
departe.
Iz – miroase a vechi, cu preț istoric
și etichete… de plastic.
Umblă priviri ce gândesc la
ceva ce-a fost frumos.
Ochi albaștri.
Și poze în format de amintiri.
Rame cu motive bine întemeiate
ne-ngreunează pașii.
Cântec între noi emană importanta seară
care-i noapte.
S-a rupt o coardă, o sârmă se-aude acum
cum bate.
Pianului în șoapte îi vorbești
și sună bine.
Construim testament timpului, aici la ușa lumii.


Mai mulți… și eu cu tine.
Covoare întinse și noi peste desene
ne întrecem în tăcere.
Și totuși cântecul se compune –
bucăți din gândurile noastre obosite.
Poate prindem putere și vom lăsa o partitură
deslușită din cioburile visurilor sparte.
S-au potrivit.
Toți poeți ascunși printre
mașini ce umblă.
Am ascultat de vocea inimii
și ne-am văzut să scriem pe covor muzică.
A sunat un fluier
în pauza sincronului ce-a curs.
Erau note, ce apuse, acum se predau
pe foile tăcerii noastre.
Am înțeles, când ne-am privit la sfârșit,
că trebuie să împărțim ce-am construit.


Era să uit…
Lampa care a ținut căldura
ce ne ascundea de-un frig pustiu,
încă mai arde și ne mângâie frânturi de
energie.
Este târziu acum și cel mai bine
e să ne odihnim aceste minți
atât de frânte…
Căci eu am obosit,
dar nu am terminat.
Eu sunt femeie, tu ești bărbat.
Și ne cunoaștem…
Amintește-mi, te rog,
că ne-am cunoscut cândva.

Leave a Reply