Poezie – Cat. C – Premiul III – Diana Andreea Ilie (20 ani, Pitesti) – „Joc fecund”

Joc fecund

 

Lasă-mă să iau din mintea ta

ce îmi convine,

adică voluptatea,

aș vrea să te sec

un pic de tine,

adică de tot,

am nevoie

pentru puzzle-ul meu

de exact piesa asta

care îți acoperă

nudul,

asta pentru că

am nevoie de nud,

o să te pun alături

de alte minți

dezbrăcate de corp,

ca să fac în sfârșit

o minte îmbrăcată

în fâșii de minte,

ziua o să fie bărbat,

înalt,

blond, brunet, șaten,

cu ochii verzi, albaștri,

negri,

toate în același timp,

dacă se poate,

și se poate,

tânăr,

bătrân,

făcut din tendoane

în punctele de îndoială,

ca să se facă din ele

adevăruri absolute,

și mușchi în contracție,

pentru că el e infinit

și trebuie să încapă

cumva în lume,

și venele

care îi străbat obraznic

antebrațele

o să pulseze,

ca niște inimi

secundare,

iar vocea lui

o să penetreze

la fiecare cuvânt

particulele

aerului,

și tot el o sa fie

aerul,

și o să scrie

tot ce s-a scris

până acum în lume,

dar mai ales,

tot ceea ce nu s-a scris,

ca la sfârșitul zilei,

să se facă munte,

iar apoi să uite

tot ce a fost dat uitării

până acum în lume,

dar mai ales ceea ce

nu s-a putut niciodată uita

de către un om,

de aceea i-am lăsat

călcâiul pe dinafara

nemuririi,

ca să poată iubi.

 

Noaptea, mintea noastră

o să fie femeie,

ca să se frământe

de pe-o parte pe alta,

cât să facă război

din cearșaful alb,

și-apoi

să-l strivească-n picioare

deodată cu strugurii

de sub tălpile ei,

până la marginea lumii,

unde-i începe intuiția,

și oricărei credințe

îi tremură genunchii

și se face minune,

iar minunea e tot ea,

așa că o iubim

pe femeia noastră,

și o urâm

exponențial înapoi,

pentru că n-am putut-o

înșela pe toată eternități

de-a rândul,

căci n-am cunoscut

decât clipe din ea,

tânără zăpăcită

cu părul roșcat

care biciuie obrajii

din noi,

ca să-și facă ea pistrui

și capricii,

iar când o gândești,

fuge

să se ascundă

în spatele sânilor

și al buzelor care freamătă,

în unduiri de corp blond

și-n tăceri voluptuoase,

de aceea am lăsat

ca după ea să vină zorii,

pentru ca mintea noastră

să se mire

în ochii unui copil.