Noutati despre Concursul de Arte plastice Martha Bibescu – editia I

Concursul de arte plastice, care poartă numele fascinantei prințese Martha Bibescu, organizat de Asociatia Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, are un nou partener. Compania clujeană Royalart (https://www.royalart.ro/) va oferi premii celor mai talentati ariști plastici care se înscriu la competiția desfășurată exclusiv on-line și dedicată tinerilor cu vârste între 7 și 25 de ani, împărțiți pe patru categorii de vârstă și două mari discipline: PICTURĂ și DESEN.

Zeci de tineri talentați din toată țara s-au înscris deja la acest concurs, dar iubitorii culorilor, formelor și libertății absolute reprezentată de imaginație pot trimite în continuare fotografiile lucrărilor și documentele necesare încrierii pe adresa: concursulmarthabibescu@gmail.com.

Răspunzând solicitării multor doritori s-a decis modificarea calendarului de inscriere, data finală fiind 25 mai 2020, ora 12. Jurizarea va fi făcută în perioada 25 – 31 mai 2020, anunțarea ierarhiilor finale va avea loc pe 1 iunie –  Ziua Internațională a copilului, iar deschiderea Galeriei virtuale pe 2 iunie.

Amănunte conditiile de participare la acesta competiție găsiți pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibescu-inscrieri/

In acestă perioadă grea, dominată de pandemia care izoleaza spiritele libere, acest concurs dă un imbold tinerilor să evadeze din monotonia acestor zile, prin intermediul artei, al creației.

Lucrările premiate în urma jurizarii realizate de trei nume importante ale artelor plastice: artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin, curatoarea și criticul de artă Mădălina Mirea și curatoarea Ana Negoiță, lector în cadrul Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, vor intra în noua Galerie virtuală de pe www.asociatiaprovalores.ro și vor putea fi admirate de foarte mulți oameni, care la rândul lor se vor bucura de frumos.

Cele mai bune 10 lucrări, după încetarea restricțiilor impuse de criza virusului COVID 19, vor fi expuse în casa prițesei Martha Bibescu, în spațiile încărcate de frumos și de istorie ale Palatului Mogoșoaia, iar vernisajul va avea loc în deschiderea Mogoșoaia ClasicFest 2020.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibescu-regulament/

Co-organizatori: Asociaţia “Pro Valores” și Centrul Cultural “Palatele Brâncovenești”.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, Agentia de carte.ro, Romania Pozitiva.ro, Bucuresteni.ro, Roportal

Leave a Reply