Eseu – Cat. C- Premiul I – Adina Alexandra Iftime (25 ani, Iasi) – „De vorba cu un cuvant”

De vorbă cu un cuvânt

Câte nu s-au spus despre cuvinte? De la Cuvântul Divin, care a orânduit lumea, până la primele cuvinte pe care le scriam cu descoperirea unui nou început în copilărie, de la importanța unui vocabular bogat, până la modul în care ne influențează cuvintele zi de zi, ele ocupă un loc de cinste. Chiar și recunoscând importanța cuvântului, unele abordări îl situează ca pe un obiect la care ne raportăm, ca pe ceva exterior, pe care îl folosim, îl manipulăm și adaptăm pentru a ne ajuta în comunicarea verbală și scrisă. Într-adevăr, cuvântul este o unealtă indispensabilă, cu ajutorul căreia ne construim discursul cotidian, relaționăm cu ceilalți, ne exprimăm, ne facem înțelese dorințele, trăirile și prin care, până la urmă, împărțim, fiecare dintre noi, lumea noastră în categorii. Cuvintele pe care le alegem vorbesc despre noi, selecția lexicală pe care o facem instinctual, favorizându-le pe unele, iar pe altele punându-le la colț, pentru că nu ne sunt necesare, sunt în directă corespondență cu modul în care alegem să vedem lumea. În societatea de astăzi, viteza traiului și timpul care se scurge pe nesimțite duce la o înstrăinare de cuvânt. El este folosit fără să ne gândim întotdeauna la semnificația sa, să măsurăm cât este de potrivit pentru mesajul pe care dorim să îl transmitem și cum ne-ar putea reprezenta.

Dintr-o gamă de câteva cuvinte cu sens aparent similar, care ar asigura transmiterea adecvată a mesajului orice variantă am întrebuința, este foarte posibil ca, la o analiza mai atentă, atât din partea emițătorului cât și a receptorului, să observăm că au înțelesuri diferite. Lipsa de timp pentru toate înțelesurile, aceasta este o altă poveste. Dar semnificațiile sunt acolo, așteptând să fie descoperite. De asemenea, ușurința cu care frecventăm anumite cuvinte sau expresii, iar altele sunt abandonate până la a fi considerate demodate, ieșite din uz, sau cel puțin excentrice dacă sunt inserate într-o conversație obișnuită, duce la formarea unor comunități de cuvinte care, convențional, ajung să reprezinte soluții veșnic la îndemână, acceptabile,  în timp ce alți confrați așteaptă pe un umeraș al dulapurilor lexicale. Este firească dorința umană de a facilita comunicarea și de a recurge la convenții de orice fel pentru simplificarea vieții. Cu toate acestea, dacă ne îndreptăm mai mult atenția spre cuvinte, ar putea să însemne că ne îndreptăm mai mult atenția și către noi înșine. O grijă mai mare ne supune unui minim efort de procesare, care necesită puțin mai mult timp și care astfel ne încetinește ritmul comunicarii, ceea ce, la rândul său, ar conduce la a ne învăța să fim mai răbdători cu noi și cu timpul și să simțim cu adevărat ceea ce spunem și ce facem.

Pentru că da, dintr-o anumită perspectivă, putem considera că prețiosul cuvânt pe care îl deținem este în strânsă legătură cu simțurile noastre și prin alianță, devine și el un fel de simț suplimentar. Tot ceea ce percepem și încercăm prin intermediul simțurilor ne caracterizează realitatea, așa cum se întâmplă și în cazul limbajului și al vorbirii. Dependența cuvântului de limbă și invers a influențat enorm tot ce s-a petrecut în istoria civilizației noastre până acum. Dar chiar și dacă nu enunțăm cuvintele sau nu purtăm un dialog, noi putem gândi cuvântul, care mai departe denumește o stare, pe care o experimentăm și o descriem cu alte cuvinte. Totul este interconectat. Faptul că deseori folosim în limbajul cotidian mențiunea sau justificarea „nu știu cum să spun”, „nu mă pricep să descriu”, ori „nu-mi găsesc cuvintele”, reprezintă, pe de o parte, o tendință naturală de fluidiza vorbirea, care ne oferă prilejul de reflecta la ceea ce urmează să spunem în pauza pe care ne-o oferă aceste expresii, sau marchează, pur și simplu, subiectivitatea noastră.

Căci ce ar fi vorbirea liberă în general dacă fiecare dialog ar fi purtat cu exigențe care nu își au locul, cu o cursivitate care ar diminua farmecul exprimării? S-ar pierde varietatea și nuanțele comunicării. Pe de altă parte, de cele mai multe ori, chiar dispunem de acele mijloace pentru a descrie cât mai bine și pentru a ne face înțeleși în cel mai înalt grad, sau cel puțin pentru a fi mulțumiți de modul în care am transmis mesajul, dacă acesta nu este întâmpinat așa cum am avut în vedere atunci când l-am gândit. Chiar putem găsi acele cuvinte lipsă și „știm cum să spunem”, doar prin a apela la interiorul nostru, prin a conștientiza că un cuvânt nu este doar ceva exterior, ci ne aparține și este cât se poate de viu. Lectura și celelalte mijloace de îmbogățire a vocabularului, care înlesnesc creativitatea și adaugă constant idei noi, trebuie să fie acompaniate și de disponibilitatea noastră de a fi prieteni cu cuvintele.

Cărțile înmagazinează atat de multe cuvinte, mereu aceleași, dar tocmai modul în care sunt folosite, diferențiază un roman de o poezie, sau o narațiune de călătorie de o critică literară. Îmi amintesc când, în copilărie fiind în vacanță la mare cu familia, am zărit la fetița familiei care ne însoțea, o carte de povești cu poze, pentru copii, cu mâner! Un obiect indispensabil omenirii! Era desigur, un format destinat copiilor, la fel cum sunt multe altele care prezintă diverse decorațiuni pentru a fi mai atractive sau, de ce nu, pentru a fi asimilate jucăriilor. Din acel moment mi-a rămas întipărită în minte acea senzație pe care am avut-o când am realizat că o carte, în care se găsesc cuvinte, pe care le putem citi și deci, puse laolaltă, ne pot crea un întreg imaginar, de care nu am mai avut parte până atunci sau la care revenim cu nostalgie, poate fi ținută de degete, fiind astfel, mai mult decât un obiect portabil, cum este oricum o carte, o asumare a faptului că purtăm o carte și că avem cu noi mereu acele cuvinte. Atunci nu știam încă să citesc, dar putem să îmi imaginez cum mă voi simți atunci când, cu proprii ochi și toate procesele care se întîmplă în spatele lor (îmi ziceam, pentru a ajunge să pun cap la cap cuvintele), voi reuși să înțeleg ce scrie acolo! Acolo era universul infinit, dar încă inaccesibil prin propriile puteri.

De altfel, chiar și înainte de a putea vorbi bine, copiii, încă de la naștere, iau contact prin poveștile citite de părinți și de apropiați, cu lucruri și noțiuni sau imagini pe care le asimilează și care rămân în subconștientul lor, de copil, la care vor adăuga tot ce vor învăța mai apoi în timpul vieții. Prin cuvânt se întâmplă o mare parte din acest lucru. Iar copiii nu sunt nicidecum mai puțin deștepți decât adulții. Ei sunt doar, pur și simplu, oameni mici, cu o cunoaștere a lor și care așteaptă să parcurgă treptat fiecare etapă a vieții lor. Iar cuvintele pe care un copil de aude și cu care intră în contact sunt esențiale pentru modul în care va privi lumea și se va privi pe sine. Am amintit de formatul cărții-jucărie. Dar și cărțile destinate unui public adult pot fi văzute ca o jucărie, în măsura în care, prin acest joc al lecturii, prin mozaicul de cuvinte din ele, nu doar ne delectăm sau distrăm, ci și învățăm și putem deveni mai buni. Similar, este de datoria noastră să ne jucăm cu toate cuvintele de care dispunem. În plus, ne amintim lucruri și prin prisma cuvintelor care le invocăm sau a vorbelor care au fost rostite într-un anumit context, nu în ultimul rând prin intermediul tonalității, mimicii, gesturilor, printr-un tot unitar.

În ziua de astăzi, oamenii, de multe ori, nu au răbdare să rostească cuvintele până la capăt, sa le folosească în moduri ingenioase, se preferă adesea o comunicare expeditivă sau chiar se blamează folosirea a prea multor cuvinte, a unor fraze prea lungi. Este o iluzie că, prin limbajul scurtat și fragmentat, economisim timp. Bineînțeles că trebuie să distingem între registre și să ne adaptăm comunicarea cât mai bine pentru a folosi în mod eficient cuvintele, într-un interval de timp dat pe care îl avem la dispoziție. Însă aceste situații nu ar trebui sa ne afecteze abordarea generală față de cuvant. Cuvintele se află în limbă, au evoluat, s-au plimbat și modificat de-a lungul timpului și există astăzi, așa cum le cunoaștem, pentru a le valorifica. Cuvintele sunt ca o postură dreaptă a limbajului. Să ne ajute în toate demersurile noastre, să le luăm de mână și să le îndrăgim!