De Florii, la Palatul Mogosoaia, debut de festival cu: “PianoImpro Show” si flori de Murivale

Duminica 1 aprilie 2018, de la ora 12, in debutul editiei a VII-a a Mogosoaia ClasicFest, va avea loc un dublu evenimenti peisajul cultural romanesc: Piano ImproShow si o expozitie exceptionala „Flori din gradina de la kilometrul 0”.

Ineditul evenimentului organizat de: Primaria Municipiului Bucuresti, prin Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului si Asociatia Culturala Pro Valores, consta in faptul ca muzica si pictura se vor intrepatrunde.

Sevaletele cu lucrari semnate de celebrul pictor Vasile Mureșan (Murivale), vor inconjura, chiar pe scena festivalului, pianul cu ajutorul caruia Lucian Velciu va propune o inedita si atractiva abordare a unor slagare ale muzicii clasice, dar si ale unor hit-uri rock, pop.

In Sala Scoartelor a Palatului Brancovenesc de la Mogosoaia, vor rasuna in aranjamente pianistice atractive piese din repertoriul: Clodplay, Queen, Pink Floyd, Michael Jackson, dar si opusuri imaginate de Mozart si Paganini, in timp ce spectatorii vor putea privi si explozia de culori imaginata de Vasile Muresan (Murivale), atunci cand florile l-au inspirat.

Accesul se face pe baza de invitatie, care poate fi obtinuta scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.

Pianistul Lucian Velciu a inceput studiul pianului la varsta de 5 ani. A sustinut recitaluri pe diferite scene: Universitatea de Muzica din Luxemburg, Sala Studio a Ateneului Roman, Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul de Arta din Constanta, Palatul Mogosoaia, Castelul Peles, Sala Radio, Filarmonica din Targu-Mures. Lucian Velciu a participat la programul de perfectionare din cadrul Colegiului Pro (1998-2001) si la un curs de vara (iulie 2002) sustinut in Luxemburg de pianista Dana Protopopescu. Pianistul a castigat laurii unor competiţii: premiul al II-lea la Concursul International de Pian Carl Filtsch Sibiu (1997), Premiul I si Marele Premiu la Concursul Pro Piano (2001). A concertat in compania Orchestrei de Camera Radio, a Filarmonicilor din: Ploiesti, Oradea, Constanta, Arad. A fost invitat in emisiuni ale posturilor Radio Romania si TVR, realizate de Iosif Sava, Rodica Sava si Ivona Cristescu, iar după 1998 a sustinut recitaluri in emisiuni televizate la PRO TV.

Nascut chiar pe 1 aprilie, in 1957, in Arcalia – Bistrița, Vasile Mureșan – Murivale, cum i se spune in lumea artistilor, a absolvit în 1996 Academia de Arta “Luceafarul”, sectia “Pictura”, profesor Theodor Moraru. A avut sansa sa-l cunoasca pe Corneliu Baba, care “l-a lasat sa fure meserie si mai ales conduita de pictor artist”. Intre 1998 si 2001 a fost asistent la Academia de Arta “Luceafarul” si din anul 2000 este membru titular UAP, Sectia Multimedia. A fost distins cu două premii UAP (2005 și 2013), un premiu international la Baugé în Franța (1997). A avut expozitii in SUA, la New York, la Genova, in Italia, la Czestochowa, in Polonia. In tara aparitiile sale pe simeze au fost deosebit de apreciate: la Galeria Artei, la Kulturama Studio, Galeria TC Hanul cu Tei, Casa Vernescu, la Galeria UAP Bistrita si recent, in luna februarie, la Galeria Caminul Artei din Bucuresti. A facut  7 filme, iar filmul  „Rufe divine” de Lucian Olteanu a luat Marele Premiu 7 ARTE.

Organizatori: Primaria Municipiului Bucuresti, prin Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului si Asociatia Culturala “Pro Valores”.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Bucuresteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte, Radio Trinitas, JurnalMM.ro, Romania pozitiva, Roportal.ro, Artindex, Historia, Modernism, DCNews, Bucharest Cultural Events, UZP.

Leave a Reply