Concursul Martha Bibescu – Literatura – Cat.C – Premiul III – Mihaela Dindelegan – Inimi sub tricolor

Inimi sub tricolor

 

„Dă-mi, mamă, tricolorul şi ţine bine minte:

De-o fi să vin acasă, ţi-l voi aduce-ntreg,

Dar dacă mor în luptă, pe piept, chiar sub veşminte,

Îl va afla ţărâna, căci eu de el mă leg

 

Cu jurământ pe viaţă, să apăr glia sfântă

De oştile străine, de hoţi şi de barbari!

Rămâi cu bine, mamă! Azi inima-n noi cântă

Spre slava naţiunii şi-a României Mari”.

 

Şi a plecat feciorul la oaste-având o ţintă:

Să-nfigă steagul ţării pe vârful cel mai ‘nalt!

Rămasă-n satu-i, mama cu lacrimi se alintă

Şi ruga ei fierbinte ia cerul cu asalt:

 

„Ascultă-mă, Iisuse! Eu sunt acum bătrână

Şi moartea sapă-n mine, dar ţara va trăi!

În slujba ei băiatul ce-l am vreau să rămână

Şi, fiece se-ntâmplă, eu îţi voi mulţumi!”.

 

Pe prispa casei, seara, bătrâna se opreşte

S-asculte ciocârlia departe într-un lan,

O arde frigu-n oase şi noaptea se lungeşte

Precum o umbră-a morţii spre ultimul ei an.

 

Îi pare că zăreşte deasupa umbrei luna

Ca o fecioară-ncinsă cu voalul tricolor.

„S-a dus în cer, Iisuse, şi-acum îi dă cununa

Această-mpărăteasă? Eu, iaca, mâine mor,

 

Dar nu uita să aperi de hoţi străbuna ţară!

Pământul geme-n sânge şi-n oasele din noi,

Că nu ştim dacă vine o altă primăvară

Să-nlăture amarul din pomii plânşi şi goi!”

 

Mai tace înc-o noapte, apoi şi-aduce-aminte

De vorba spusă-n grabă, solemnă, sfântă, grea.

„Iisuse, ştii prea bine! Băiatul meu nu minte!

De n-a murit în luptă, acasă-l voi vedea!”.

 

Aproape nu mai ştie nici ea ce e odihna.

Se roagă şi posteşte, de parcă n-ar dori

Decât să-şi afle ţara, sub talpa-i rece, tihna,

Ţărâna să n-o certe când trupu-i va primi.

 

Dar satul se trezeşte de-o forfotă ciudată:

Se-aude că, pe-un munte, un tânăr a înfipt

Un steag de luptă-n stâncă şi-a răului săgeată,

De-atunci, nu-i mai loveşte, ca după un prescript.

 

Deplin eliberată, bătrâna-ngenunchează,

Rostind o mulţumire cu glasul ei scăzut:

„Din moşi strămoşi ştiut-am că patria contează

Mai mult ca viaţa noastră şi, iată, c-am văzut

 

A ţării izbăvire! Din harta ei cea ruptă,

Te rog să faci, Iisuse, un simbol pe pământ,

Să afle lumea-ntreagă că n-o să moară-n luptă

Curajul şi credinţa, cât steagul ni-e veşmânt!”

 

Şi vine-acas’ feciorul, în prag de iarnă rece,

S-aducă mamei sale intactul tricolor,

Căci au învins în luptă şi oastea-acum petrece,

Unită-ntr-o simţire cu-al patriei popor.