Concursul Marta Bibescu – Literatura – Cat A – Coman Sebastiana – Joc stelar – Mentiune

JOC STELAR

Văzduhul era pe deplin cufundat în miresma nopții și tot împrejurul se acoperea de prilejul acesta al liniștii. Priveam cerul de sub acoperământul protector al casei, iar bolta se descoprea atât de îndepărtată si de enigmatică.

Pe tot cuprinsul ei, ca îngrădite de infinit, mii de stele alcătuiau comuniunea înstrainată a unei lumi prea puțin știute. Unele, atent răsărite, permiteau minții noastre să toarcă asemănări negândite, iar altele, inocente, erau și ele parte a unui înțeles indescifrabil.

Pe loc, ca și cum frumusețea s-ar zbate să răbufnească surprinzător, melancolia peisajului întipărit se preschimbă într-un dinamism luminos. Acum, agitate, stelele alergau necontenit, risipindu-se la orizont. Tușe prelungi și grăbite fragmentau neantul, creând opera vrednică a naturii. Ploaia stelara era acum esența întregului întuneric, iar luna, în măreția ei, părea eclipsată de reprezentația tainică.

Ochiii nostri, îmbătați de fiorul lacrimilor aurite, nu puteau deplânge, însă, pricina acestei amarnice jeliri, căci încremeniseră fermecati de intensitatea emoției ce născuse aceasta desăvârșită durere.