Concursul Internațional de Arte Plastice Ionel Perlea – ediția I

Competiție deschisa tinerilor artiști plastici

Centrul Cultural UNESCU Ionel Perlea Slobozia

Prin organizarea acestei competiții ne dorim descoperirea celor mai talentați tineri artiști plastici, cu vârste de maxim 25 de ani, profesioniști sau iubitori ai artelor plastice.

Etapele Concursului:

  1. Înscrierea

Înscrierile se realizează doar online în perioada 15 iunie – 20 iulie 2020.

Adresa de mail unde se vor trimite documentele de inscriere este:

concursulionelperlea@gmail.com

Inscrierile se fac pe baza trimiterii următoarelor documente:

  • Maxim trei lucrări personale fotocopiate (.jpg, maxim 2 MO /foto), iar fotografiile lucrărilor să nu fie editate pe calculator. Dintre lucrările trimise de un concurent la o disciplină, dacă acesta nu specifică în mod expres ce lucrare preferă sa fie jurizată, juriul va selecta o lucrare (cea mai bună în opinia juraților), care va intra în competiție.
  • Copie după certificatul de naştere sau după cartea de identitate
  • Curriculum vitae cu numarul de telefon si adresa de e-mail:
  • Fișă de înscriere, completată, semnată și scanată.
  • Declarația privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal completată, semnată și scanată
  • Declarație
  • Dovada achitării taxei de participare, specificându-se DONAȚIE către Asociatia Cultural Sportivă Pro Valores, CIF: 31017789, în contul: RO05 BACX 0000 0011 8036 5000, deschis la UniCredit Bank, Sucursala
  • Pentru buna organizare a competiției Taxa de participare are următoarele valori în funcție de datele de inscriere:
    • Înscrieri între 15 – 30 iunie 2020 – 50 lei
    • Înscrieri între 1-10 iulie – 70 lei
    • Înscrieri după 10 iulie – 100 lei

(dar nu mai târziu de 20 iulie 2020, ora 22)

  1. JURIZAREA

Jurizarea lucrărilor va fi făcută în perioada 21 – 22 iulie 2020

  • Trofeul Martha Bibescu

Juriul va desemna un singur concurent, indiferent de vârstă, indiferent de tehnica de lucru aleasă – Cea mai bună lucrare din concurs

  • Premiul I este indivizibil. Juriul va desemna un singur concurent, indiferent de vârstă, indiferent de tehnica de lucru aleasă.
  • Premiul al II lea este ex-aequo.
  • Premiul al III lea este ex-aequo.
  • Mențiuni ex-aequo.
  • Diploma de participare va fi acordată tuturor concurenților
  • Anunțarea câștigătorilor
  1. 23 – 26 iulie 2020 trimiterea lucrărilor premiate la Centul Cultural Ionel Perlea – Bulevardul Matei Basarab 26, Slobozia 920055. (cheltuielile de transport ale lucrărilor sunt suportate de concurenți) (Pentru concurentii din București, lucrările pot fi preluate de reprezentanții organizatorilor)
  2. Prezentarea lucrarilor premiate in cadrul Festivalului Internațional Ionel Perlea ( 29 iulie –  1 august).

 Precizări:

  • Temele concursului (la alegerea concurentilor) sunt: Ionel Perlea – diverse ipostaze sau casa memorială Ionel Perlea.
  • Lucrările premiate vor fi donate Centrului Cultural Ionel Perlea, aceste lucrări care se vor evidenția prin valoarea artistică, tehnică și imaginatie vor face obiectul noii expoziții permanente din Muzeul Casa memorială Ionel Perlea
  • DIMENSIUNILE LUCRĂRILOR ORIGINALE: minim A3, maxim 50 X 70 cm
  • DECIZIILE juriului sunt irevocabile şi nu pot fi contestate.
  • Un participant poate trimite maxim 3 lucrări

Premiile      Trofeul “Ionel Perlea” –  Indivizibil

  • Trofeu
  • Diplomă
  • 2500 lei
  • Lucrarea va fi donată Centrului Cultural Ionel Perlea și va fi expusă în Muzeul Casa memorială Ionel Perlea, în cadrul unei expoziții permanente.

Premiul I  – indivizibil

  • Diplomă
  • Medalie
  • 2000 lei
  • Lucrarea va fi donată Centrului Cultural Ionel Perlea și va fi expusă în Muzeul Casa memorială Ionel Perlea, în cadrul unei expoziții permanente.

Premiul II  –  poate fi Ex – aequo

  • Diplomă
  • Medalie
  • 1500 lei
  • Lucrările vor fi donate Centrului Cultural Ionel Perlea și vor fi expuse în Muzeul Casa memorială Ionel Perlea, în cadrul unei expoziții permanente.

Premiul III

  • Diplomă
  • Medalie
  • 1000 lei
  • Lucrările vor fi donate Centrului Cultural Ionel Perlea și vor fi expuse în Muzeul Casa memorială Ionel Perlea, în cadrul unei expoziții permanente.

Mențiuni

  • Diplomă
  • 3 X 250 lei
  • Lucrările vor fi donate Centrului Cultural Ionel Perlea și vor fi expuse în Muzeul Casa memorială Ionel Perlea, în cadrul unei expoziții permanente.

Premiul special pentru cel mai tânăr participant

–     Diplomă

–     250 lei

–     Lucrarea va fi donată Centrului Cultural Ionel Perlea și va fi expusă în Muzeul Casa memorială Ionel Perlea, în cadrul unei expoziții permanente.

Diplomă de participare pentru toți concurenții care nu vor primi premii

Parteneri

LOGOPMB-1
ccpb-logo
provalores-logo2
royalart site
logo-partener
xcmusic-logo

Parteneri media

rrm-logo
rrc-logo
observator-cultural-logo
bucuresteni-logo
adc-logo
roportal-logo
radio-trinitas-logo
romania-pozitiva-logo
artinde
historia
jmm-logo
cal-evenimente-logo
modernism
uzp
rotund
dcnews