Concursul “Drumul spre celebritate” – o nouă provocare

Ediția a XII-a a Concursului “Drumul spre celebritate” se va adresa pentru prima dată păstrătorilor tradițiilor românești.

Orchestrele și Corurile Radio, Asociaţia “Pro Valores”, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă” îi invită pe tinerii interpreți de folclor, să se înscrie la cea de-a XII a ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”.

Tinerii cu vârste de maxim 30 de ani, împărțiți pe două mari secțiuni: intrumentiști și cântăreți și câte două categorii de vârstă, se vor înfrunta pentru câștigarea trofeului care poată numele marelui dirijor Paraschiv Oprea. De asemenea tinerii iubitori de folclor vor putea intra în posesia unor premii importante și vor primi șansa unor reale oportunități de afirmare.

Prima etapă a competiției se va desfășura on-line. Până pe 11 octombrie concurenții vor trebui să trimită o înregistrare video nemasterizată pe adresa: concursuldrumulsprecelebritate@gmail.com, după ce vor consulata toate condițiile de înscriere – https://www.asociatiaprovalores.ro/drumul-spre-celebritate-inscrieri/.

Finala Concursului “Drumul spre celebritate” va avea pe data de 1 noiembrie 2020. Cei 20 de tineri selectați în urma etapei on-line vor evolua pe scena Sălii Radio, în compania Orchestrei de Muzică Populară, dirijată de Adrian Grigoraș, în cadrul unui spectacol dedicat Zilei Radioului și transmis în direct de Antena Satelor și înregistrat de Favorit TV.

Concursul “Drumul spre celebritate”, este singura confruntare muzicală din România care în afara unor importante premii în bani, creează trambuline de promovare a tinerilor muzicieni, premianții fiind invitați să susţină un concert în cadrul stagiunii Orchestrei de Muzică Populară Radio (sala Radio), recitaluri pe scene importante și să facă înregistrări speciale în studiourile Radio România.

Din juriu fac parte nume importante ale fenomenului folcloric actual: interpretele de muzică populară Viorica Flintașu și Ioana Maria Ardelean, realizatoarele radio Ileana Vieru și Violeta Ianculescu, precum și Adrian Grigoraș – dirijorul Orchestrei de Muzică Populară Radio.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/drumul-spre-celebritate-regulament/

Dirijorul Paraschiv Oprea a condus ansamblul ”Rapsodia Română” şi Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub conducerea sa, Orchestra de Muzică Populară Radio a întreprins numeroase turnee în Europa, Australia, Asia, Africa, fiind distinsă cu importante premii: Colierul de Argint – Dijon- Franţa, Discul de Aur – Electrecord, titlul de laureat al unor festivaluri din Italia, Olanda, Grecia, Germania, Ţara Galilor, precum şi cu premii naţionale acordate de Ministerul Culturii, Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora”, Federaţia Naţională a Ansamblurilor Folclorice, Fundaţia „Ethnos”. Paraschiv Oprea a cântat alături de peste 300 de interpreţi de muzică populară, între care Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Mioara Velicu, Veta Biriş, Tiberiu Ceia, Ioan Bocşa, Nicolae Furdui Iancu şi a lucrat cu instrumentişti de o valoare inegalabilă: cu violonistul Ion Drăgoi, cu trompetistul Constantin Gherghina, cu taragotistul Luca Novac. În anul 2003, maestrului Paraschiv Oprea i-a fost conferit Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer. A dirijat Orchestra de muzică populară Radio până la finalul vieţii, în 2004.

Co-organizatori: Orchestrele și Corurile Radio, Asociaţia “Pro Valores”, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”.

Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Regional, Favorit TV, National TV, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, Agentia de carte.ro, Romania Pozitiva.ro, Bucuresteni.ro, Roportal

4 comments

  • Aurora Marica

    Of! De ce varsta doar pana la 30 de ani? Ce se intampla la acea varsta cu vocea unui om de cam toate concursurile au aceasta limita superioară de varsta? Ce sanse are un rapsod de 60 de ani sa se faca si el cunoscut?

    Reply
    • admin

      Buna ziua,

      As putea face si o categorie de varsta mai mare +30 ( de exemplu – fara limite superioare), cu conditia ca interpretul respectiv sa poata canta cu orchestra de muzica populara in finala. Pt spectacol radioul si televiziunea solicita expers acest lucru.

      Astept un raspuns.

      Reply
  • Iuliana Calin

    Buna seara! Comcurentii trebuie sa trimită doar o piesa mișcată? Sau și o Doina ? Se poate trimite înregistrarea dintr-un festival folcloric?

    Reply
    • admin

      Buna ziua,

      Concurentii pot trimite ce doresc, ce cred ca ii avantajeaza. Conditia este ca inregistrarea sa nu fie masterizata. daca vor fi selectati, in finala vor canta cu orchestra de muzica populara radio. Abia pentru finala trebuie adaptat repertoriul pentru a indeplini acea cerinta…de a canta cu orchestra.

      Succes!

      Reply

Leave a Reply