„Citadele culturale” prahovene

În perioada 14 – 15 ianuarie 2022, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, trei localități din județul Prahova se transformă în citadele culturale, în fortărețe cu adevărat artistice, puse în slujba salvării culturale a unor comunități asediate în zilele noastre de nonvalori.

Turneul “Citadele culturale” prahovene, organizat de Asociația Pro Valores, Ovalsart, Primăriile din Plopeni, Comarnic și Băicoi, propune trei întâlniri sincretice, în care se vor îmbina creații românești din: muzică, poezie și artă plastică.

Protagoniști vor fi membrii excepționalului ansamblu „Musica Viva” și actorul Mihai Radu. Vor putea fi admirate și creațiile picturale, pline de culoare și expresivitate ale maestrului Marcel Bejgu și ale tinerei speranțe prahovene Izabel Alexandra Terțea.

Cele trei spectacole eveniment vor avea loc după următorul program: vineri 14 ianuarie, de la ora 16, la Casa de Cultură din Plopeni, sâmbătă 15 ianuarie, de la ora 11, la Muzeul Cinegetic de la Posada și tot pe 15 ianuarie, dar de la ora 16, la Casa de Cultură a orașului Băicoi.

În program se vor îmbina opusuri de: Constantin Dimitrescu, Paul Constantinescu, George Stephănescu, Ciprian Porumbescu, Bela Bartok și Lucian Moraru, cu versuri imaginate printre alții de: Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga și Tudor Arghezi.

Ansamblul Musica Viva, fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea, este  gândit, conceput și realizat ca o manifestare  dinamică a muzicii camerale clasice. Pasiunea  pentru  muzica de camera a dat nastere, de-a lungul anilor, unor proiecte de succes realizate în țară și în străinătate. Muzicieni cu studii la Berlin, Andreea Butnaru este cadru didactic al Universității Naționale de Muzică din București, iar violoncelistul Florin Mitrea este solist instrumentist și șef de partidă al Orchestrei Naționale Radio. În anul 2019, Ansamblul Musica Viva a realizat un compact disc inedit: “O calatorie in secolul XX” – Sonate pentru violoncel si pian de Martinu, Sostakovici si Poulenc.

Actorul Mihail–Cornel Radu este discipol al profesoarei și actriței Rodica Mandache. În anul 2017 a câștigat premiul special al juriului pentru interpretare masculină în cadrul festivalului școlilor de teatru, cu rolul Peter din “Zoo Story”, adaptare după Edward Albee, regia fiind semnată de Rodica Mandache. De asemenea s-a remarcat în spectacolele „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Silvia Roman, coproducție Teatrul Arte dell’Anima și Casa de Productie TVR și “Niste șoareci”, adaptare dupa Diula Urban, regia Dan Tudor, Teatru Universitar Hyperion. A fost colaborator al Teatrului Mic din Bucuresti, iar în prezent este manager al Casei de Cultură din Plopeni.

Organiztori: Asociația Pro Valores, Ovalsart, Primăria Plopeni, Primăria Comarnic, Primăria Băicoi

Parteneri: Casa de Cultură a orașuluiPlopeni, Casa de Cultură a orașului Băicoi, Muzeul Cinegetic de la Posada

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical,  Radio Trinitas, Româniapozitiva.ro, Prahova News, Prahova Business, Ziarul Prahova și Ziar de Sinaia

Leave a Reply